Am descoperit blogging-ul acum 9 ani de zile, dintr-o pura intamplare. Tot ceea ce imi doream era sa imi apara numele meu pe o pagina de internet, iar din aceasta dorinta am ajuns sa construiesc zeci de bloguri pe care sa produc continut unic, sa creez cat mai multe site-uri de prezentare sau magazine online. Mi-am deschis prima data un blog si a inceput sa imi placa sa postez acolo, ma consideram unul dintre cei mai activi bloggeri si asta imi provoca o satisfactie foarte mare.
Am inceput sa ma compar cu alti bloggeri pe care ii citeam si am ales sa formam anumite echipe pentru a ne ajuta reciproc. Pe acel timp era la moda sa facem campanii de link building intre noi si astfel ajungeam fiecare dintre noi pe prima pagina. Comentariile la articolele noastre ne lasam tot noi, iar criticile nu intarziau sa mai apara. Erau atunci la moda unele articole de tip leapsa, atunci cand unul dintre noi alegea un subiect de discutie pe care mai apoi sa il abordam fiecare dintre noi. Spuneam in randurile de mai sus ca ne placea sa ne criticam, iar articolele mai incinse despre fiecare dintre noi aveau cel mai mare succes.
Tin minte ca la un moment dat am avut un succes destul de mare sau cel putin asa mi se parea mie cand am dat drumul la o provocare in mediul online cu birouri de bloggeri. Imi aranjasem biroul cat mai frumos, mi-am pus monitorul intr-un loc cat mai bun, mousepad-ul cel mai noi, mouse-ul cel mai luminos si lista poate continua. Am fotografia locul meu de munca si am vrut sa vad cum lucreaza si ceilalti colegi ai mei.
Este mereu o amintire placuta cand povestesc despre inceputurile mele in mediul online.